Biserica Fortificată din Dârjiu este cea mai importantă biserică fortificată secuiască și este una dintre cele 7 incluse în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.
Construcția bisericii actuale a fost începută în secolul 14 și a fost încheiată în secolul 15, zidurile,bastioanele și turnurile au fost ridicate în secolul 16.
Un element foarte valoros al bisericii îl reprezintă picturile ce ilustrează legenda sfântului Ladislau, legendă ce se referă la Bătălia de la Chiraleș din 1064.
Interiorul fortificației masoară o suprafată de 1852 metri pătrați, biserica este lată de 7,25 metri, lungă de 28 de metri, punctul cel mai înalt fiind la 20 de metri, iar înălțimea zidurilor este de aproximativ 5 metri.
Locuitorii din Dârjiu își depozitează și astăzi cerealele în hambarele cetății, iar slănina și șunca sunt păstrate în turn.
Deasupra bisericii este construit un etaj defensiv, acest spațiu era folosit ca ultim loc de refugiu în cazul în care dușmanii reușeau să pătrundă în cetate.
Regulile medievale referitoare la alimentele depozitate în cetate, sunt valabile și astăzi. În fiecare zi, după sunetul de dimineață al clopotului, sătenii au acces la cereale, iar pentru slănină și șunca această regulă este valabilă doar miercurea.
Freșcele din interiorul bisericii au fost pictate în anul 1419, au fost acoperite cu var în timpul Reformei și a fost redescoperite în anul 1887.
Biserica și fortificațiile au fost afectate de atacurile austriecilor în 1605, de atacurile otomane din 1661 și iarași de austrieci în 1703.
În urma unor cercetări, în anul 2007 s-a descoperit că mai există picturi foarte vechi și în alte colțuri ale bisericii, unele chiar și în exterior.
Fiecare familie din sat deține cel puțin un cui pentru depozitarea slăninii în cetate. Aceste cuie se moștenesc de la o generație la alta, nu se pot înstrăina, iar numărul lor poate indica statutul social al familiei.
Turnul vestic al cetății, a primit în anul 1662 un ceas solar, care și astăzi arată ora exactă.
Bogăția măsurată în cuie – Localnicii din Dârjiu își depozitează din cele mai vechi timpuri slănina, șunca și cârnații în interiorul cetății. Fiecare familie din sat deține cel puțin un cui de agățat carnea. Aceste cuie se moștenesc din generație în generație și nu pot fi vândute. Cu cât o familie are mai multe cuie pentru slănină, cu atât familia este mai înstărită. Referitor la aceste obiceiuri există și o legendă: se spune că o fată tânără din Dârjiu a ajuns slujitoare la o familie de boieri din București. Această fată se iubea cu un baiat din sat, dar după mutarea ei la București, se puteau întâlni doar de câteva ori pe an. Dorind să o aducă din nou aproape de el, baiatul a decis să o ceară de soție. Pentru a vedea dacă întoarcerea ei în sat va fi o alegere potrivită, fata l-a întrebat din ce vor trăi după căsătorie. Băiatul a răspuns mândru că are 6 cuie în turnurile cetății, acest lucru a determinat-o pe tânără să accepte cererea numaidecât. 🙂
