Prima atestare documentară a familiei Kalnoky a fost în 1588, ca moșieri ai Micloșoarei.
În timpul Revoluției din 1848, Castelul Kalnoky a fost jefuit de românii din satul învecinat, Augustin.
Aspectul actual al castelului este același pe care l-a căpătat în urma modificărilor din anii 1902-1905, deasemenea parcul englez se află acolo din secolul 19.
În anul 1939, castelul a fost cumpărat de Eugen Savu, fost ministru de finanțe în Gurvernul Octavian Goga.
În perioada comunistă, castelul a fost naționalizat și a primit destinația de cămin cultural, dar a fost neglijat și în timp s-a degradat.
Deși ultimele modificări arhitecturale au fost făcute în stil neoclasic, Castelul Kalnoky și-a păstrat caracterul renascentist târziu.
După Revoluția din 1989, castelul a intrat în proprietatea statului, în anul 2004 a fost concesionat Fundației Kalnoky, iar în 2015-2016 s-a început restaurarea acestuia.
Recunoștiința regelui – Legenda spune că pădurile din apropierea satului Micloșoara, erau locurile preferate de vânătoare ale regelui maghiar din aceea vreme. Într-una dintre zilele în care regele se afla la vânătoare, îi ieși în cale un urs cum nu se mai văzuse până atunci. Încercând să-l răpună cu săgeata sa, ratează ținta, iar ursul furios se repede să-l atace. Kalnoky, unul dintre oamenii săi de încredere, reușește să doboare animalul cu o săgeată bine țintită, salvându-i viața. Drept răsplată, regele îi oferă lui Kalnoky această regiune împreună cu titulatura de conte.