Cheile Vârghișului

  • Rezervația naturală Cheile Vârghișului se află la granița dintre județele Covasna și Harghita, în partea de nord a Munților Perșani.
  • Cheile Vârghișului au o lungime de aproximativ 4 km, traseul are 9 poduri peste râu, în zonă au fost identificate 122 de peșteri care au un total de 7,4 km de galerii și săli.
  • În mai multe peșteri din zona cheilor, s-au descoperit urme și obiecte lăsate de oamenii ce au trăit acolo din paleolitic și până în evul mediu.
  • În peșterile din Cheile Vârghișului se întâlnesc 17 din cele 30 de specii de lilieci identificate până acum în România, fiind una dintre cele mai mari colonii din zona Carpaților Orientali.
  • Cea mai mare peșteră, este Peștera Mare sau Peștera Orban Balazs. Aceasta are o lungime de 1,5 km, o intrare lată de 12 metri și înaltă de 6 metri.
  • Peștera Mare a fost explorată și cartografiată de Istvan Fekete în anul 1835, devenind astfel prima peșteră din Transilvania căreia i se face o cartografiere.
  • Nici una dintre peșterile Vârghișului nu este amenajată, dar pot fi explorate cu echipament special și îndrumarea unui ghid local.
  • Peștera Mare a fost explorată și de cunoscutul speolog Emil Racoviță în anul 1926.
  • Asediul de la Peștera Mare – Legenda spune că în timpul unui atac al tătarilor, localnicii s-au refugiat în Peștera Mare din Cheile Vârghișului. Peștera era greu accesibilă și usor de apărat, iar tătarii nu erau tocmai familiarizați cu astfel de relief. În aceste condiții asediul nu a avut succes dar nici nu a încetat și ambele tabere au rămas treptat fără provizii. Soluția salvatoare a venit de la o tânără isteață, ea a avut ideea de a coace o pâine mare din resturi de făină, cenușa și praf de piatră. Pâinea mare și rumenită a fost scoasă pentru a fi văzută de dușmani, iar acest lucru i-a descurajat și i-a făcut să plece din acele locuri, pentru că hrana lor se terminase deja și n-ar mai fi avut resurse să mențină asediul.

călătorește în siguranță

prețuiește locul

trăiește momentul

trăiește activ

încearcă noi experiențe

învată zi de zi mai mult

Distribuie

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email