După Ziduri

  • Pârâul ce curge de-a lungul zidurilor se numea Graft și este un pârâu artificial, săpat în stîncă, cu rolul de a colecta o parte din apele ce veneau din Schei şi totodată de a constitui un obstacol natural împotriva atacatorilor.
  • Primul zid al cetații a fost întărit cu 8 turnuri dar odată cu evoluţia armelor de atac, în exteriorul cetăţii a fost constuit un al doilea zid de apărare, fără turnuri, dar prevăzut cu două bastioane puternice în fiecare capăt.
  • Fortificațiile din zona promenadei După Ziduri și-au păstrat configurația sistemului defensiv construit pe parcursul secolelor XV-XVIII.
  • Pe Aleea de După Ziduri pot fi observate două din intrările în rețeaua de tuneluri ale vechii cetați, tuneluri care făceau legătura între bastioanele de apărare.
  • Legenda susţine că fortificarea Braşovului a fost decisă de regele Sigismund de Luxemburg, în 1395, după o campanie militară dusă împotriva turcilor. Se pare că, prima centură de zid a cetăţii Braşovului a fost terminată la începutul secolului al XV-lea, însă, aşa cum o să o dovedească asediile otomane, fortificaţiile trebuiau îmbunătăţite şi astfel şantierul a continuat, pentru reparaţii sau construcţii noi, până în prima jumătate a secolului al XVII-lea. 
    Eficienţa sistemului de apărare este demonstrată de faptul că de la invazia turcească din 1421, până la intrarea trupelor austriece în oraş, în 1688, Braşovul nu a mai fost cucerit. (sursa: www.brasovistorie.ro)

călătorește în siguranță

prețuiește locul

trăiește momentul

trăiește activ

încearcă noi experiențe

învată zi de zi mai mult

Distribuie

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email