Poarta Ecaterinei a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri: Porta Superior, Porta Corpus Christi, Porta Sanctae Katharinae, ultima denumire fiind folosita si in prezent.
Deși Poarta Ecaterinei este una din cele mai vechi porți, aceasta și-a păstrat aspectul original până în prezent.
A fost construită pentru a facilita accesul scheienilor în cetate și vreme îndelungată a fost singura poarta care străpungea zidurile vestice ale cetății.
Poarta Ecaterinei a fost construită la mijlocul laturii dintre Bastionul Fierarilor și Bastionul Tesătorilor pe locul unei vechi porți distrusă de inundația din 1526, cât și în urma năvălirilor turcești.
Cele patru turnulețe ale porții simbolizau un privilegiu medieval, numit „Jus Gladii”, care dădea conducătorilor brașoveni dreptul de a aplica pedeapsa supremă.
Numele actual al porții vine de la numele străzii la a cărei capăt se situa, stradă care la rândul ei a preluat numele de la mănăstirea de călugărițe ce fusese acolo.