Pentru că sursele de apă potabilă folosite la finalul secolului al XIX-lea nu mai satisfăceau nevoile populaţiei în creştere, edilii au gândit extinderea captărilor de izvoare. S-au făcut studii preliminare încă din 1880. În anul 1889, consilierii locali au aprobat un proiect pentru aducerea apei din Valea Răcădăului, printr-un tunel ce urma să fie săpat sub Tâmpa, proiect ce nu a fost avizat de ministerul maghiar. A fost agreat însă proiectul inginerului şef al oraşului, Christian Kertsch, ce propunea aducerea apei din Valea Răcădăului, ocolind Tâmpa şi depozitarea într-un rezervor de beton de 2.000 mc ce deservea Cetatea internă, Braşovul vechi şi Blumăna. Au fost captate 56 de izvoare din Valea Răcădăului şi 11 izvoare din Schei. În zona Solomon, a fost construit un rezervor de 600 mc pentru cartierul Schei. Consumul de apă era înregistrat prin apometre, iar taxa era de 1 leu/mc. După finalizarea lucrărilor apeductului, vechile instalaţii de apă din Schei au fost folosite pentru Baia de abur de la Eforia şcolilor româneşti (Baia comunală de mai târziu, de lângă liceul Şaguna) şi la baia din Ţarcul croitorilor, viitoarea baie a comunităţii evanghelice săseşti. Prin noul sistem al inginerului Kertsch li se livrau braşovenilor 600.000 de mc de apă pe an. Pentru comparaţie, astăzi se furnizează această cantitate în doar 4-5 zile. După captarea izvoarelor din Schei, multe din cele 25 de mori ce funcţionau pe firul apei au fost închise. Cu ocazia construcţiei apeductului, s-a practicat o spărtură în zidul sudic al Cetăţii, spre Tâmpa, pentru accesul la „uzina de apă” a oraşului. Tot atunci, s-a extins amenajarea Promenadei de sus şi a fost ridicat şi un chioşc pentru muzica de fanfară ce se cânta acolo vara. (sursa text: www.apabrasov.ro)