Caută
Close this search box.

Biserica Fortificată Bunești

  • Prima mențiune documentară a bisericii din Bunești este din 1356. Fortificarea acesteia și construcția zidurilor a început în 1505 și a fost încheiată în 1508.
  • Tribuna pe două niveluri, din partea de nord a bisericii, a fost realizată între anii 1680-1775, iar panourile a fost pictate de familia Rossler, bunic și nepot.
  • În perioada 1505-1508, biserica a fost înconjurată cu un zid circular, înalt de 4 metri, gros de 1,5 metri, cămări pentru provizii în interior și 4 turnuri.
  • Cei 12 apostoli sunt înfățițați în câteva picturi murale vechi care s-au păstrat până astazi în interiorul bisericii.
  • La construirea Bisericii Fortificate din Bunești s-a folosit rocă marină sedimentară, astfel zidurile fortificației au devenit rezistente la foc.
  • ” Transilvania, fund de mare…” – Se presupune că în urmă cu milioane de ani, actualul teritoriu al Transilvaniei era acoperit de o mare. Mărturii ale acelor vremuri au fost găsite în zidaria bisericii din Bunești, aceasta fiind construită din rocă marină sedimentară.
  • Mesajul codat din turn – În perioadele când fortificația din Bunești era sub asediu, turnul bisericii servea drept adăpost preotului. În timpul unui asediu, preotul Johannes Nosner, a scris pe unul dintre pereții turnului un mesaj de încurajare. Mesajul în limba germană este vizibil și astăzi și se traduce astfel: „Ascultă! Eşti pe drumul cel bun, chiar dacă mersul e încet, nu dispera, nici un stejar bătrân nu cade sub o singură lovitură.” Textul original are unele litere îngroșate, aceste litere reprezintă numere romane, iar toate împreună formează anul 1680, acesta fiind probabil anul scrierii. 

Review & Rating

călătorește în siguranță

prețuiește locul

trăiește momentul

trăiește activ

încearcă noi experiențe

învată zi de zi mai mult

Distribuie